Cu toate că nu există statistici oficiale în România în ceea ce privește prevalența tulburărilor de spectru autist, Institutul Național de Sănătate Publică (2023) estimează că prevalența autismului în rândul copiilor de școală primară ajunge la 14,3%. De asemenea, conform CDC (Center for Disease Control), prevalența autismului în S.U.A. a crescut cu 178% față de anul 2000, iar la nivel mondial 1 copil din 100 este diagnosticat cu autism (Autism Voice Institute, 2022).

În România, incluziunea copiilor cu tulburări de spectru autist (TSA) reprezintă o provocare semnificativă, evidențiată de deficitele persistente în mai multe domenii esențiale ale societății. Sistemul educațional, în multe cazuri, nu este pregătit să răspundă nevoilor specifice ale acestor copii, lăsându-i în urmă din cauza lipsei de personal calificat și a resurselor didactice adaptate. De asemenea, accesul la servicii de sănătate specializate și terapii adecvate este limitat, adesea din cauza costurilor ridicate și a lipsei de centre specializate la nivel regional. În plus, familiile care au în grijă copii cu TSA se confruntă cu dificultăți financiare și lipsa suportului social, iar conștientizarea generală a publicului cu privire la TSA este încă redusă, ceea ce contribuie la stigmatizarea și excluziunea socială a acestor copii. În acest context, este imperativă adoptarea unor măsuri legislative care să abordeze aceste deficite și să asigure o integrare reală și eficientă a copiilor cu TSA în societatea românească.

I. Educație incluzivă

1. Adaptarea curriculei școlare – Este necesară crearea unui curriculum diferențiat (focusat mai degrabă pe consolidarea abilităților sociale și emoționale, și ulterior pe dezvoltarea abilităților cognitive, cele pe care este accentul pus în prezent în educația tradițională), care să fie flexibil și adaptat la nevoile specifice ale copiilor cu TSA. Acest curriculum ar trebui să permită personalizarea obiectivelor educaționale, a materialelor didactice și a metodelor de evaluare în funcție de abilitățile și ritmul de învățare ale fiecărui copil. Fiecare copil cu TSA ar trebui să beneficieze de un Plan Educațional Individualizat (PEI), care să fie elaborat de o echipă multidisciplinară (profesor, psiholog, terapeut) și revizuit periodic pentru a reflecta progresul și nevoile în schimbare ale copilului. De asemenea, materialele didactice speciale, care să includă instrumente de învățare interactivă, suporturi vizuale și resurse tactile, sunt necesare pentru a menține atenția copiilor și pentru a facilita învățarea eficientă a acestora. Introducerea unor sisteme de evaluare care să țină cont de particularitățile copiilor cu TSA, oferind evaluări mai puțin stresante și mai reprezentative pentru abilitățile lor reale. Evaluările ar trebui să includă observații directe și monitorizarea progresului individual, mai degrabă decât teste standardizate.
2. Formare profesională adecvată a cadrelor didactice – Toți profesorii care lucrează cu copii cu TSA ar trebui să urmeze cursuri de specializare și de formare continuă în educația specială, cu accent pe metodele și tehnicile de predare care funcționează cel mai bine pentru acești copii. Aceste cursuri ar trebui să fie obligatorii și susținute de stat. Cadrele didactice ar trebui să aibă acces la resurse și suport continuu, inclusiv consultanță cu experți în TSA și participarea la workshopuri și conferințe pe tema educației incluzive.
3. Clase integrate și suport personalizat – Includerea copiilor cu TSA în clase obișnuite din școlile de masă, unde pot învăța alături de colegii lor neurotipici. Pentru ca aceste clase integrate să fie eficiente, este important să sa se asigure un raport profesor – elevi redus (numărul de elevi per profesor ar trebui să fie mai mic decât în clasele tipice, pentru ca profesorul să poată acorda atenție individuală fiecărui copil). În aceste clase, ar trebui să existe cadre didactice care au formare specială în lucrul cu copii cu TSA. Aceste cadre didactice specializate ar putea fi, fie profesori de sprijin, fie asistenți educaționali care să lucreze împreună cu profesorii de bază pentru a adapta predarea și a oferi suport specific copiilor cu TSA.
4. Infrastructură și mediul de învățare – Este important ca mediul fizic al școlilor să fie adaptat pentru a răspunde sensibiltăților senzoriale ale copiilor cu TSA. Acest lucru poate include prezența unor spații relaxante și fără distrageri, utilizarea unor lumini și culori mai blânde și de intensitate medie, implementarea unor metode de reducere a zgomotului. Implementarea tehnologiei asistive în sălile de clasă, cum ar fi tablete, computere cu software specializat și alte dispozitive de comunicare, care pot facilita învățarea și interacțiunea pentru copiii cu TSA.
5. Conștientizare și educație pentru comunitatea școlară – Organizarea de campanii de conștientizare și educare a întregii comunități școlare – elevi, părinți, profesori – cu privire la TSA, pentru a reduce stigmatizarea și pentru a promova un mediu tolerant, bazat pe acceptare și pe sprijin reciproc. De asemenea, propunerea unor programe de mentorat între elevi, une colegii neurotipici să fie încurajați să sprijine și să interacționeze pozitiv cu copiii neurodivergenți.

II. Acces la servicii de sănătate și terapie

1. Finanțare și acces gratuit la terapie – Costurile actuale existente la terapii specifice și eficiente pentru copiii cu TSA depășesc în mod semnificativ un venit minim, astfel se poate propune o lege care să asigure finanțare publică sau subvenționarea completă a terapiilor necesare, cum ar fi terapia ABA (Applied Behaviour Analysis), logopedie și terapie ocupațională.
2. Centre de diagnostic – Importanța existenței unui cadru legal pentru înființarea de centre regionale de diagnostic și intervenție precoce, care să ofere servicii integrate (diagnostic, consiliere, terapie) atât pentru copiii neurodivergenți, cât și pentru familiile acestora.

III. Suport pentru familie și comunitate

1. Ajutor financiar pentru familii – Asigurarea unor ajutoare financiare suplimentare care au în îngrijire copii cu TSA, pentru a acoperi costurile suplimentare ale terapiei, educației speciale și altor nevoi specifice.
2. Servicii de consiliere și suport pentru părinți – Obligația statului de a oferi servicii gratuite de consiliere și grupuri de suport pentru părinți și tutorii copiilor, pentru a-i ajuta să gestioneze provocările cotidiene (economice, sociale, psihologice, emoționale).

IV. Conștientizare și incluziune socială la nivel de societate

1. Campanii naționale de conștientizare asupra TSA – Implementarea unor astfel de campanii, destinate publicului larg, pot conduce la reducerea stigmatizării și la promovarea incluziunii sociale.
2. Locuri de muncă incluzive – Programe care să încurajeze angajatorii să ofere locuri de muncă pentru tinerii și adulții cu TSA, prin facilități fiscale sau alți motivatori.
3. Obligații pentru instituțiile publice și private – Obligativitatea instituțiilor publice și a marilor corporații de a asigura accesibilitatea serviciilor lor pentru persoanele cu TSA (ex. adaptarea procedurilor, a mediului fizic și a comunicării)

V. Protecție juridică și drepturi egale

1. Garanții juridice împotriva discriminării – Întărirea legislației anti-discriminare pentru a include prevederi clare privind protecția persoanelor cu TSA în toate aspectele vieții sociale, inclusiv în educație, sănătate și angajare.
2. Reprezentant pentru drepturile persoanelor cu TSA – Instituirea unei funcții publice de mediator (engl. ombudsman) specializat în drepturile persoanelor cu dizabilități neuropsihice, inclusiv TSA, care să intervină în cazurile de abuz sau neglijență.